5mai

Joi, 5 mai 2016, 11:00 | Întâlnirea de strategie culturală #4 | ARCUB Gabroveni

În data de 5 mai, ARCUB a găzduit prima întâlnire de consultare al cadrului pentru documentul strategic de viziune al Strategiei Culturale a Municipiului București. La întâlnire au participat atât reprezentanți ai instituțiilor culturale publice, cât și din sfera independentă.

Prezent la întâlnire, specialistul internațional Robert Palmer, fost director al departamentului de patrimoniu și cultură al Consiliului Europei, cu o vastă experiență în dezvoltarea unor strategii similare atât în orașe mari, de la Bruxelles la Londra sau Vancouver, dar și mici, a vorbit despre problemele comune pe care le întâmpină, în acest proces, țările din fostul bloc comunist.

De la poziționare și statut al culturii, de la centralizare și decentralizare, incluziune culturală, participare și diversitate, forme vechi și noi de expresie culturală, industrii culturale, economii creative și până la spațiul public, există nenumărate provocări pe care nu doar municipiul București le întâmpină în încercarea de a-și crea o direcție generală care să unească strategic cultura și dezvoltarea urbană. Înainte de 1989, statul era principalul decident, însă în ultimii 40 de ani, la nivel european, se observă o reducere a puterii lui în favoarea sectorului privat. Societatea civilă, care a devenit între timp mai puternică, este încă slab auzită. Este nevoie să privim către un nou tip de relație dintre stat, piață, creșterea și capacitarea societății civile.

Unde intervine, în acest plan, strategia culturală a unui oraș? Ea este în primul rând un plan, nu un set de decizii individuale ad hoc, luate de către reprezentanții unui oraș în domeniul culturii. Rolul ei este acela de a crea scopuri clare cu privire la dezvoltarea culturală urbană și de a se concentra pe obiective pe termen lung, nu doar anuale. De aceea, o strategie culturală care poate ajuta dezvoltarea unui oraș trebuie să țină cont de întregul sistem cultural complex și nu doar de nevoile unor instituții sau ale unor organizații culturale existente. Este nevoie să se facă o trecere de la decizii bazate aproape integral pe interese politice către decizii care se bazează pe fapte, pe livrarea de rezultate și priorități. Schimbarea de la un sistem închis la unul deschis, transparent înseamnă și o schimbare de la un singur factor de decizie la decizii luate în mod integrat, într-o manieră strategică.

Pe măsură ce termenul limită pentru documentul final se apropie, echipa Strategiei Culturale va continua să organizeze o serie de întâlniri pentru feedback și dialog cu actorii din mediul cultural. Ulterior, strategia urmează să fie supusă atât dezbaterii publice, cât și aprobării de către Consiliul General al Municipiului București, urmând ca procesul de operaționalizare să continue în decursul următorului an.